Am citit câteva articole referitor la atenția data copiilor. E interesant. Opinia multor părinți despre odraslele lor, timpul petrecut cu ei, cadourile pe care părinții le oferă și dulciurile.

Multe mămici se plâng, ca si mine, de oboseala cronica, fapt pentru care, pentru câteva minute, lasă copilul cu telefonul crezând că astfel vor avea un pic de relax. Aici din păcate mă recunosc și pe mine. Știu, nu este o idee buna. Copilul se v-a obișnui, v-a fi dependent de telefon.

Când era mai mica, ziceam ca nu-i voi da niciodată telefonul în mână până la adolescență. Ei, de unde!

Dacă vreau sa gătesc, fetița mea stă numai la picioarele mele. Deseori mi-e frică, nu cumva să sară uleiul din tigaie spre ea. Alteori, dacă vreau să dau cu aspiratorul, se așează unde trebuie sa fac curat. Dacă îi spun sa plece la jucăriile ei, nici de asta nu se mișcă.

De obicei când vine vorba de mâncare, mi se pare corect ca întâi să-i dau ei sa mănânce apoi mănânc eu. Dar când ajunge timpul sa mănânc, cineva face scandal. Vrea una, alta. Dacă îi spun sa mă lase să mănânc, e catastrofă. Circ total.

Ma gândeam dacă toți copiii sunt la fel?

Îmi iubesc puișorul mai mult decât propria viață. Și totuși, des îmi pierd răbdarea. Sunt supărată pe mine. Mi-asi dori sa am multa răbdare, sa fiu mai calmă.

Am descoperit că fetița mea nu face ce o rog sa facă, dar face ce fac eu sau tatăl ei.

Îmi doresc mult sa fiu o mamă bună pentru fetita mea. As vrea sa-i dăruiesc tot ce este necesar. Dar fac multe greșeli.

Copiii nu au nevoie de jucării. Ei au nevoie de iubirea părinților. Ei nu au nevoie de telefoane mobile, de jocuri pe calculator chiar dacă asta e la modă. Ei au nevoie să simtă afecțiunea părinților.

Copiii nu greșesc, părinții fac greșeli. Copiii doar imită ce fac sau spun părinții.

Atunci când copilul cere telefonul si plânge isteric, în loc de telefon îi dai o îmbrățișare și un sărut pe obraji sau frunte, copilul se v-a liniști.

Cum ne creștem odraslele, asa vor fi toată viața.

Te iubesc, mititica mea!