Atunci când voi fi mare vreau sa fiu…

Când eram mica voiam foarte mult sa ajung actrită.

Când am crescut, voiam sa fiu regizoare și scenarista.

Am făcut ce mi-am dorit? Nu. Visele s-au spulberat. Ori poate eu le-am spulberat.

Nu am avut acel noroc. Nu mi s-a dat aceea șansă.  Și bineînțeles am suferit mult. Iar aceasta suferinta o voi duce cu mine în mormânt.

Pentru cei  care au aceste dorințe în viata și nu reușesc  sa le îndeplinească,  apar momente, uneori depresive.

Vreau sa fiu actor, publicist, scriitor, producător, artist etc.

Mulți dintre noi nu ajungem sa facem ceea ce ne-am dorit pentru că nu primim ajutor. Nu ne permitem sa studiem întrucât este scumpă facultatea. Suntem mereu ironizati ” dorința ta este ireal, ești prea visător, visătoare etc.’

Și atunci ce e de făcut? Cum ne atingem telul?

Posibil, niciodată. 

Deseori încercând să strângem bani pentru studii, trec ani. Multi ani, iar când ne trezim la realitate, ne dă-mi seama ca anii au trecut și numai sunt ocazii, șanse de a ne îndeplini visele. Le îngropam.  După un anumit timp, ne dam seama singuri de șanse minime de a ajunge undeva sus, acolo unde visele, dorințele ne fac mulțumiți/ te de rezultatele realizării. 

Pentru unii norocul sta mereu la pândă,  iar pentru alții, norocul nu există.

Poate într-adevăr sunt prea visătoare. Poate ca am citit prea multe cărți. Poate am văzut prea multe filme întrucât mi-am dorit sa fac ceva în viață și nu am reușit. Este vina mea. Anii au trecut. Eu am făcut altceva. Multi ani dea rânduri am muncit încercând să strâng bani pentru studii. Însă anii au făcut ce au vrut cu viață mea. Timpul nu a fost de partea mea. Totul este departe de mine. Fiecare părticică din visele mele sunt cu miile de kilometri depărtare de mine. Și cred ca nu voi ajunge niciodată acolo. Dacă în tinerețe nu am reușit, nu voi reuși nici acum când vârstă numai e atât de prietenoasa cu mine.

Voi merge mai departe. Voi trai pentru a respira din ce a mai rămas frumos în viata mea. Fetița mea.

Lucia